octombrie 31, 2010

Filosofia succesului incepe cu definirea clara a scopului si managementul esecului !

Marii campioni sunt de obicei marii invinsi !

Jucatorul de baseball Babe Ruth a fost infrant de 1330 de ori, dar a invins de 714 ori.

Michael Jordan a fost dat afara din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: "Am esuat de nenumarate ori in viata. De aceea am reusit."

Lui Thomas Edison i-au trebuit 10.000 de experimente esuate pentru a inventa becul cu incandescenta.

R.H. Macy a dat faliment de sapte ori inainte ca magazinul lui din New York sa dea lovitura.

Romancierul englez John Creasey a primit 753 de scrisori de refuz inainte sa-si publice cele 564 de carti.

Raed Arafat, fondatorul SMURD a ajuns in Romania pt ca a fost singura tara care i-a acceptat cererea de inscriere la facultate. Prima ambulanta SMURD a fost masina lui personala, iar astazi, SMURD a devenit o emblema nationala, o "emblema de mare prestigiu a sanatatii românesti" dupa cum se exprima presedintele Romaniei Traian Basescu. El a aratat ca ideea de a muta o parte dintr-un spital acolo unde se afla pacientul a fost un concept revolutionar, pe care astazi Romania il exporta !

Ironic este ca, la fel ca in multe alte povesti de succes, la sfarsitul facultatii, cand Raed Arafat le spunea colegilor ce avea de gand sa faca, mentionand ambulante si elicoptere capabile de intervenitii in toata tara... colegii lui radeau de el !

Exemplele pot continua la nesfarsit intrucat ideea este simpla : Pentru a reusi in ceea ce iti propui trebuie sa nu te lasi doborat de esecuri ci sa inveti din ele !

octombrie 24, 2010

Invata de la Pablo si Bruno.

POVESTEA LUI PABLO SI A LUI BRUNO

Toată lumea care este in afaceri cu venituri pasive, este probabil, familiarizată cu povestea conductei, în care principalii actori sunt Pablo si Bruno.
 Eu am aflat despre această poveste minunată și  foarte inspirantă atunci când la un moment dat, am ajuns într-un grup minunat, în care se discuta despre cum să  câștigi  venituri pasive, erau  oameni  citiți şi care se descurcau foarte bine in  afaceri.
 Acolo am văzut o mulțime de oameni din toate categoriile sociale - chiar si foștii mei  șefi și colegi.. Aceasta s-a petrecut în acele timpuri in care ochii mei s-au deschis la realitatea care există, într-adevăr o modalitate de a câștiga venituri "pasive".
Ei bine, acest post/blog/ nu este despre acest grup (cu toate acestea, daca sunteți interesați, pot să vă prezint acestă "afacere", precum şi programul). Este vorba despre o poveste a doi prieteni dintr-un sat care au visat de a face aceasta într-o zi(sa castige bani) . Această poveste m-a facut să realizez ce sa fac cu viata mea de atunci înainte.
         Povestea este despre doi bărbați angajați şi plătiți de primarul satului pentru a asigura apa  necesară locuitorilor satului, în alta poveste Pablo Manvariation Pipeline, dintr-un izvor. Ei au fost plătiți in funcție de numărul  găleților de apă  pe care le  aduc în sat. A fost o oportunitate pe care cei doi prieteni o așteptau.

În cele din urmă, ei au găsit  o modalitate de a câştiga bani şi au sperat să iși realizeze visele  cu aceste câștiguri. Deci,  zi de zi, ei mergeau la sursa de apă şi înapoi la sat de mai multe ori cărând găleți de apă. La sfârșitul zilei, Bruno era fericit că el avea deja bani să cheltuiască. Pablo nu era foarte mulțumit de durerea de spate și mâinile lui bășicate de la cărarea găleților cu apă.
El s-a gândit la o modalitate  “mai bună" de a aduce apă în sat - astfel, i-a venit ideea să construiască o "conductă", încât apa să curgă în sat.
         Această idee a împărtășit-o și cu  Bruno, dar a respins-o rapid. "Conductă? Cine a auzit de-o conductă?  Câștigăm un dolar pe zi. Până la sfârșitul săptămânii, putem cumpăra o pereche de pantofi. Până la sfârșitul lunii o colibă nouă, şi după 6 luni, putem plăti pentru o vacanta ", a declarat Bruno lui Pablo. "Deci, conducta? Pleacă de aici! "
          Pablo crezând în visul lui, a mers mai departe şi a început construirea conductei sale. În fiecare zi, o parte din timpul zilei a cărat găleți de apă în sat, şi cealaltă jumătate din zi a petrecut-o pentru a lucra la conducta sa. El  a lucrat și la sfârșit de săptămână, şi încet, a construit conducta . El  stia că venitul său nu se va îmbunătăți,  că a săpa prin sol argilos si stâncos  este dificil, şi că finalizarea conductei sale îi va lua doi ani sau mai mult.
   Visele de mâine sunt construite din sacrificiile de azi." El și-a spus asta. "Durerea pe termen scurt, este egală cu câștigul pe termen lung", a gândit el, iar oamenii, inclusiv Bruno râdeau de el şi il numeau "omul conducta". După luni de zile, Bruno  câștigase o mulțime de bani, el a putut să iși cumpere vaca lui, coliba lui nouă niște pantofi frumoși și haine. Când nu purta găleți mergea prin  baruri, pentru a sărbători în timp ce Pablo  încă lucra la conducta lui, investind bani, timpul liber care-l avea când nu purta gălețile cu apă si munca fizică.
După aproape un an, Pablo a fost la jumătatea drumului, dar acum i-a luat doar pe jumătate  să meargă şi să care galeți in sat. Venitul sau s-a  îmbunătățit încet, dar nu la fel de mult ca lui Bruno, care a mărit găleata să poată duce mai multă apă odată, însă în schimb umerii lui  erau aplecați, postura lui a început să scadă şi s-a cocoșat din cauza efortului mai mare depus precum si a înaintării în vârstă.
El privea cum Pablo continua construirea conductei sale până când în sfârşit după doi ani, apa curgea în sat prin conducta lui.

Pablo a fost fericit, că el se poate opri acum din căratul găleților cu apă în sat. El  câștiga, chiar şi în somn. Oamenii au început sa-l admire. Bruno pe de altă parte, a folosit găleți care transportă mai puțin și mai puțin, şi a făcut drumuri mai puține şi mai puține în fiecare zi. Mâinile lui au fost zdrobite, el era supărat şi posac.  A fost condamnat să  care găleți pentru tot restul vieții sale, presupunea el. Când el  trecea prin sat, auzea oamenii numindu-l Bruno "omul găleata". Corpul lui se epuiza pe zi ce trecea.
 În cele din urmă, Pablo a fost capabil să il convingă pe Bruno că nu e prea târziu pentru a i se alătura. Deci, cei doi au mers în jur şi au învăţat alte sate sa îsi construiască conducte proprii, precum a lor. Unele dintre aceste sate s-au alăturat şi au învăţat de la ei, altele nu s-au deranjat nici să-i asculte .
Dacă dorești să cunoști povestea completă, ai următoarele link-uri la un video aici  şi un site (două variante poveste), pe care le poți viziona. Daca ești interesat de o versiune tradusă in limba română,  contactează-mă.
Înainte sa purcezi, ar fi trebuit să fi găsit povestea interesantă - și să dorești să înveți cum să te alături conductei, pe care  în prezent o construim.

octombrie 11, 2010

Emotionanta poveste.

 

         Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.

          Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
         Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.

       Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
       Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la
ureche: "Centrala."
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.

          Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea

mi-a spus unde se afla Philadelphia ... M-a ajutat si la
matematica.. .
            Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.

          A venit apoi o zi in care Pepey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, " Wayne , tine minte intotdeauna,
ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta."

              Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.

      Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din
zona Europei. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la  S . Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.

       Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. ..

       Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie
sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

        Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale.

          Am aterizat in escala la T... . Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo Centrala!"

      Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
       Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "
Deci
tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Maria."

M-am intors la S.. peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Maria.
"Sunteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Alex . .."
" Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Maria a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Alex.. ?" "Da." - i-am raspuns..
"Ei bine, Maria a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.


A cui viata ai atins-o astazi?