decembrie 12, 2010

Cele 28 legi ale succesului.

     1. Legea dragostei. Iubește pe toată lumea ca pe tine însuți. Toate celelalte legi i se subordonează acesteia și nu intră în contradicție cu ea. Este o regulă biblică. Se aplică la tot ceea ce facem ca indivizi, familii, oameni de afaceri, organizații, țări. Are o bogăție/valoare universală.

2. Legea cauza-efect. Există o ordine universală. Nimic nu este accidental. Totul se întâmplă cu un motiv. Pentru fiecare efect exista o cauză sau un set de cauze.

3. Legea gândirii. Gândurile se materializează. Noi devenim ceea ce gândim.

4. Legea echivalenței mintale. Pentru a avea succes într-un
domeniu, trebuie să avem o imagine clară a acelui succes în mintea noastră, o imagine mintală a ideii noastre de succes, o viziune.

5. Legea corespondenței. Viata noastră exterioara este o oglindă a celei
interioare. Există o corespondență directă între experiențele și gândurile noatre pe de o parte și atitudinea noastră, pe de alta parte.

6. Legea credinței. Orice credem cu adevărat devine realitate (inclusiv credința noastră că merităm succesul).

7. Legea valorii. Ceea ce credem și apreciem cu adevărat se reflectă în ceea ce facem, chiar dacă poate cuvintele noastre sugerează altceva.

8. Legea motivației. Tot ceea ce facem este declanșat de dorințele noastre interioare, nevoi și instincte, multe dintre ele venind din subconștient.

9. Legea activității subconștiente. Subconștientul nostru ne avertizează despre lucrurile din jur, în concordanță cu dorințele și grijile noastre cele mai puternice.

10. Legea expectației. Ceea ce preconizăm cu încredere că se va întâmpla, chiar se va materializa.

11. Legea concentrării. Indiferent asupra a ce ne concentrăm și ne gândim în mod repetat, devine din ce în ce mai mult o parte a vieții noastre interioare.

12. Legea obișnuinței. Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obișnuințele care ne îndepărtează de țelurile noastre trebuie schimbate.

13. Legea atracției. Suntem cu toții niște magneți vii. Atragem oameni, intâmplări si împrejurări care se armonizează cu gândurile noastre dominante.

14. Legea alegerii. Suntem liberi să alegem ceea ce gândim și în consecință suntem liberi să alegem toate celelalte părți ale vieții noastre.

15. Legea optimismului. O atitudine mentală pozitivă ce merge mână în mână cu succesul și fericirea. Optimismul ne face plăcuți și vioi,  mai susceptibili de a reuși.

16. Legea schimbării. Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de schimbare vom deveni victimele ei.

17. Legea controlului. Avem părere bună despre noi înșine datorită faptului că simțim că ne controlăm propria viață.

18. Legea responsabilității. Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, și tot ceea ce reușim.

19. Legea compensației. Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obține. Întotdeauna vom fi recompensați pe deplin pentru ceea ce facem.

20. Legea serviciilor. Recompensa noastră va fi direct proporțională cu valoarea serviciilor aduse celorlalți (sau, cum se spune, fii un stăpân cu inima unui servitor).

21. Legea efortului aplicat. Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cât muncim mai mult, cu atât devenim mai “norocoși”.

22. Legea supra-compensației. Trebuie ca întotdeauna să “investim” mai mult decât obținem; altfel nu vom obține niciodată mai mult decât avem in acest moment.Trebuie să facem mai mult pentru ceea ce suntem “plătiți” pentru ca în timp să fim răsplătiți cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul “oferă mai întâi pentru a primi mai târziu”.

23. Legea “pregătirii”. Performanța vine în urma unei pregătiri intense.
Adevărații profesioniști investesc mai mult timp decât alții în pregătire.

24. Legea eficienței forțate. Pe măsură ce acționăm devenim mai eficienți. Niciodată nu avem timp să le facem pe toate, dar avem suficient timp sa facem lucrurile cu adevărat importante.

25. Legea deciziei. Orice salt înainte își are rădăcina într-o decizie hotărâtă de a acționa. Și dacă o facem cu îndrăzneală, vom avea de partea noastră un sprijin nebănuit/neașteptat.

26. Legea creativitații. Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastră poate concepe acționa. Inflexibilitatea te poate face sa ratezi oportunități.

28. Legea perseverentei. Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda obstacolelor și a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înșine. Perseverența este “o calitate de fier” în drumul spre succes.
 Peter Arnold